Dacă nu stăpânești arta încondeierii ouălor de Paști, te poți delecta cu altfel de activități artistice în preajma Sfintelor Sărbători! Ouăle încondeiate cu măiestrie vor fi mereu obiectul admirației noastre, însă ce facem acasă, ca parte a pregătirii pentru Paște, este să vopsim ouăle în roșu și, alternativ, alte culori, cu vopsea alimentară, lăsând pe seama artiștilor decorațiunile mai sofisticate.