Rotraut Susanne Berner în interviu cu Bianca Mereuță

Am fost jurnalist pentru 5 minute. La Bologna am stat de vorba cu Rotraut Susanne Berner, autoarea si ilustratoarea „Hoinari prin anotimpuri”.

Una dintre licențele mele este în Jurnalism, profesie pe care am practicat-o doar tangential, atunci când luam interviuri în mediul intern și extern al companiilor, în calitate de auditor și strateg de brand. Ei bine, se pare că a sosit acel moment al vieții mele când studiile din trecut mă ajută, iar coroborate cu experiența, cu dorința și cu pasiunea se adună sș, cu timiditate, dar cu obiective clare, încep să practic uneori profesia ce o am la bază.

Ieri a fost una dintre acele zile, o zi începută ca oricare alta, cu excepția faptului că mă aflam într-un loc special, la Bologna, la Târgul Internațional de Carte pentru Copii. Dacă cineva mi-ar fi spus de dimineață că urma să fiu jurnalist, probabil aș fi zâmbit. Cum sa fiu eu jurnalist la Bologna? Ei bine, da, am luat primul meu scurt interviu adevărat, pe bune, așa ca un jurnalist ce am fost pregătit acum mai bine de 14 ani să devin.

Mi-am facut tema de acasă. M-am documentat asupra unor puncte de interes în cadrul târgului și mi-am creat un plan. Luni planul nu s-a întâmplat. Factori perturbatori din mediul extern au facut ziua să fie una complicată, grea. Ieri, însă, am început să îmi pun în aplicare gândurile.

Intre acestea se numără și participarea la o scurtă conferință ținută de Rotraut Susanne Berner – autoarea și ilustratoarea binecunoscutelor si mult iubitelor cărți din colecția “Hoinari prin anotimpuri”, dar și câștigătoarea din 2016 a prestigiosului premiu Hans Christian Andersen, cea mai importantă distincție internațională ce i se oferă unui ilustrator sau autor. Am ajuns în sală la puțin timp după începerea prezentării și mi-am ales locul undeva în spate. Am ascultat și am ascultat și am început sa fiu inspirată și transformată minut cu minut de simplitatea, naturalețea, de profunda umanitate și de modestia și daruirea cu care aceasta doamnă, la cei 68 de ani ce-i poartă cu o frumusețe de nedescris, își practică profesia. Și pentru ca astfel sunt adevărații oameni, cei care schimbă lumea, cei care contribuie la creația nemărginitului univers al copiilor nostri, s-a aprins în mine o mare, mare dorință, aceea de a-i vorbi personal, de a-i pune câteva întrebări. Astfel, la încheierea conferinței, m-am trezit jurnalist. M-am ridicat din locul meu din spate, am pășit curajoasă spre podiumul de unde încă nu plecase și i-am cerut cinci minute de discuții. Oarecum nu m-a surprins faptul că a acceptat, cuvintele și atitudinea din cadrul conferinței au fost cele ce mi-au oferit încrederea ca voi primi câteva minute de intrevedere. Și...s-a întâmplat. I-am pus câteva întrebări, am făcut o poza și... va urma. Până atunci, iată întrebările și răspunsurile.

B.M.: Cărțile dumneavoastră, colecția „Hoinari prin anotimpuri”, propun copiilor noștri o metodă altfel de a citi, cititul autonom, așa îmi place să îi spun, modul acela de a citi singur sau cu părintele povestea ale cărei cuvinte pot fi tot altele și altele.

R.S.B.: Da, „Hoinari prin anotimopuri” au în spate un munte de cuvinte, sunt cărți unde cititorul este suveran. A fost o muncă complexă realizarea lor pentru că le-am gandit cu adresabilitate de pana la 8-9 ani, însă și cărți ale „primei lecturi” pentru un copil. Sunt cărți despre viața cotidiana, suprinsă așa cum e ea, reală, obișnuită. Când eram copil, pentru mine era foarte important să am o carte pe care să o pot citi singură. Obiceiul meu era acela de a studia o carte și mai bine de o oră, așa că, atunci când le-am conceput, le-am raportat la nevoile mele din copilărie. Mi-a fost greu să creez prima carte pentru că nu cunoșteam personajele, apoi, dupa ce le-am definit, totul a decurs cursiv.

B.M.: Cât de importantă a fost pentru dumneavoastră lectura? Cum era Rotraut Susanne Berner când era mică? Citea?

R.S.B.: În anii 1950, atunci când am copilarit, lumea era foarte constrânsă, părinții nu mă lăsau să ascult muzică sau să privesc filme ori să citesc, ceea ce îmi doream mult. Mergeam la bibliotecă și acolo citeam de douazeci-treizeci de ori o carte ce îmi plăcea. Îmi place să citesc și mi-a plăcut dintotdeauna.

B.M.: Cum construiți personajele? Vă iubiți personajele? Simt în munca dumneavoastra o mare afecțiune pentru aceste caractere, sunt vivante, reale. Cred că le cunoașteți atât de bine și de intim.

R.S.B.: Atunci când construiesc un personaj care râde, râd și eu. În ilustrație este vorba despre emoțional. Când lucrezi pe computer nu e la fel, nu poți trăi la fel alături de caracterul tău. La ilustrația handmade trăiești alături de personaj, empatizezi, fie că e rău, fie că e bun, fie că e frumos sau urât, ca ilustrator, eu mă identific cu el.

B.M.: Vă jucați cu tehnica de lucru sau experimentați? Povestea dictează tehnica sau tehnica dictează povestea?

R.S.B.: Povestea și eu dictăm tehnica și tot timpul caut sa aplic o tehnică de lucru originală. Când spun asta măa refer la faptul că o tehnică originală garantează finalul muncii, adică, cu mâna nu pot face mai mult. La computer poți experimenta la nesfârșit, munca nu va ajunge să fie finală. Asta face ilustrația handmade atât de grea, ești forțat de constrângeri tehnice și doar în handmade îți poți arăta adevăratul nivel de expertiză.

B.M.Vă mulțumesc. Sunt fericită și onorată.

R.S.B.: Si eu vă mulțumesc.

Închei cu aceste cuvinte: „Timpul nu se masoară în ceasuri, ci in clipe de neuitat.”. Așa a fost ieri pentru mine la Bologna.

Bianca Mereuță

2017