Interviu cu autorii seriei „Tatu și Patu”

„Simțul umorului este un mare dar”, o conversație cu autorii seriei „Tatu și Patu”

Povestiți-ne cum a început totul. Cum s-au născut Tatu și Patu?

Sami: Aino i-a inventat pe neașteptate, pentru că inițial lucram la o serie de cărți cu totul diferită. Editorul nostru ne-a cerut de la bun început să creăm un personaj pentru o serie de cărți pentru copii, prin care să abordăm diverse subiecte interesante și captivante în câteva volume. Personajul pe care l-am creionat atunci a fost un bărbat, care locuia într-un ansamblu rezidențial, avea două animale de companie și nu era cu nimic sclipitor sau incitant. Apoi, vorbind la telefon cu editorul nostru, lui Aino îi veni ideea celor două personaje venite dintr-un loc străin și bizar, care nu știu nimic despre lumea noastră. Sigur că la acel moment personajele noastre nu aveau nume și nici nu știam cum aveau să arate. Singurul lucru sigur era proveniența lor dintr-un loc insolit. La început m-am opus ideii, pentru că apucaserăm să avansăm cu celălalt personaj, dar din fericire, Aino și-a pus piciorul în prag și s-a apucat de cele două personaje noi, iar eu am cedat în cele din urmă și astfel s-au născut Tatu și Patu. Se întâmplă adesea în tandemul nostru ca eu să-mi doresc să merg pe căi bătătorite, iar Aino să forțeze limitele și să mă încurajeze să inovez.

Cum s-au dezvoltat Tatu și Patu? Recunosc că la editură ne-a fost greu să nu-i confundăm. Vi s-a întmplat și vouă?

Sami: La început cei doi arătau exact la fel, dar pentru ca să-i putem deosebi, unul dintre ei a devenit ochelarist, din păcate. Chiar și așa, nu e simplu să reții cine e Tatu și cine e Patu.

Cum vă împărțiți munca? Cât de mult lucrați împreună? Dar separat?

Aino: Facem totul împreună, dezbatem și elaborăm. Nu putem separa sarcinile cu strictețe, deși în general Sami desenează și eu scriu. Cum a mai spus și Sami, mi se întâmplă adesea să vin cu vreo idee nouă, care să acapareze instantaneu subiectul și să-mi dea mie frâiele poveștii.

Sami: Aino vede de la bun început care va fi ideea câștigătoare și ce idei vor ajunge în coșul de gunoi. Ea inovează mereu și renunță ușor la limitele stabilite anterior.  La început mi-a fost greu să desenez personaje haioase, dar Aino m-a încurajat să le adaug caracteristici neobișnuite, să nu-mi fie frică să le tratez cu emfază și curaj.

Aino: În același timp, amândoi suntem sursa umorului din povești. Simțul umorului e un mare dar, e ceva cu care ne naștem și care nu poate fi dobândit cu niciun chip.

Aveți vreun volum preferat, o poveste sau un fragment din „Tatu și Patu”?

Aino: Pentru mult timp preferatul meu din serie era „Ingenioasele invenții ale lui Tatu și Patu”, dar acum parcă aș înclina spre ultimul volum apărut în Finlanda anul trecut. O carte complet interactivă, care îmi place foarte mult!

Sami: Deliciul meu sunt detaliile mici. De exemplu, uriașul care adună planetele din povestea spațială, dar și invențiile tehnice, „mașinăriile deștepte” care apar în fiecare poveste. Deși poate suna ca un clișeu, atunci când lucrăm împreună, Aino se concentrează mai mult pe emoții și expresii ale fețelor, pe când eu mă simt în largul meu creând detalii tehnice.

Se vorbește din ce în ce mai mult despre a le oferi copiilor cât mai multă literatură pentru copii contemporană. Din câte știți voi, în ce măsură e folosită seria „Tatu și Patu” în scopuri educative în Finlanda?

Aino: Îmi e greu să răspund cu exactitate, poate fetele noastre ar putea spune mai multe despre acest subiect. Din câte știm noi, diverse traduceri ale seriei sunt folosite în învățarea limbilor străine. Dar în Finlanda profesorii au mână liberă în alegerea cărților pe care le folosesc la clasă. De aceea e greu să urmărim în ce măsură e folosită seria „Tatu ți Patu”.

Sami: E de bun simț să le oferim copiilor cărți în care aceștia să se poată recunoaște, să se poată identifica cu personajele, pentru că doar așa îi putem determina să citească.

Ce faceți atunci când nu lucrați la Tatu și Patu?

Aino: Citim, ne uităm la filme și ne bucurăm de timpul petrecut acasă. Munca noastră se desfășoară, și ea, în cea mai mare parte, acasă. Și chiar dacă ne mai vedem cu prietenii, ne place foarte mult să stăm împreună, în familie. Jucăm o mulțime de jocuri de societate, spre bucuria fiicelor noastre.