„Cărți pentru întreaga familie”
CONTUL MEUIntră în cont
COȘUL MEU0 produse
Caută

Edituracasa.ro - Blog

În premieră în România - titluri clasice și de succes

carte copii noi aparitii titluri noi


Astăzi sărbătorim o apariție editorială care, deși se bucură de un succes răsunător în lume încă din 1981, a ajuns în premieră în țara noastră, la Editura Casa. Este vorba despre unul dintre cele mai populare titluri din seria dedicată micilor animale concepută și ilustrată de Helmut Spanner - „Sunt o pisică mititică”.




Cartea cartonată despre pisica cea mică s-a vândut în peste 11 milioane de exemplare în lume - un succes pe deplin justificat de calitatea imaginilor, formatul special al cărții, dar și subiectul drăgălaș, care nu ne poate lăsa indiferenți.


Formatul „înalt” al cărții, face ca întoarcerea fiecărei file să dezvăluie un adevărat tablou, realizat în stilul inconfundabil al ilustratorului consacrat în arta ilustrației europene de carte încă din anii '80.


Imaginile, de o valoare artistică indubitabilă, sunt parcă desprinse din copilăria noastră, a celor deveniți între timp părinți, și transferate în copilăria picilor noștri. Arta de calitate este ceva ce putem împărtăși cu entuziasm cu copiii de azi!


Cel de-al doilea titlu nou, face parte din seria „Caută și găsește” cărți cartonate pentru micii cititori, invitați să observe tabloul pregătirii pentru sărbătorile de iarnă și să găsească detalii.




Jocul numit „Caută și găsește” se poate extinde spre realitățile zilelor noastre dinainte de Crăciun - copiii nu vor rezista tentației să caute și să găsească similitudini dintre imaginile bogate din carte și viața reală încadrată în forfota pregătirilor.


Cei mai mici cititori se pot bucura și de reeditarea cărții „La drum cu avionul” - o carte cu file cartonate și abundență de imagini clare și frumos realizate despre călătoria cu avionul.















 














Înapoi

Newsletter