„Cărți pentru întreaga familie”
CONTUL MEUIntră în cont
COȘUL MEU0 produse
Caută

Edituracasa.ro - Blog

Titluri noi în colecția Idei creative!



Săptămâna aceasta, pe rafturile Editurii Casa și-au făcut apariția numerele 104 și 105 din colecția Idei creative. Cele două volume aduc în atenția cititorilor noștri câteva idei handmade de sezon, pictura pe față, deoarece ne pregătim de carnaval, și modele de căciuli tricotate, pentru că iarna e încă în plină desfășurare. Pictura pe față – Idei creative nr. 104Obiceiul carnavalurilor din luna februarie începe să prindă contur și pe la noi, mai ales în grădinițe. Pentru cei mici, acestea consituie un adevărat prilej de veselie și distracție, la fel și costumele și măștile pe care le vor purta.   Cartea Pictura pe față, de Janja Grossmann, poate fi o adevărată sursă de inspirație pentru părinții mai creativi, care vor dori să înlocuiască măștile clasice cu cele pictate direct pe față. Monstruleți, balene pofticioase, fluturași, ursuleți, dragoni și multe alte modele haioase, prezentate pas cu pas, în așa fel încât oricine să le poată realiza. Căciuli tricotate – Idei creative, nr. 105Cartea Căciuli tricotate, de Frauke Kiedaisch și Tanja Steinbach, se adresează persoanelor pasionate de tricotat, care doresc să descopere noi modele de căciuli, potrivite tuturor membrilor unei familii și oricărui stil, romantic, elegant sau sport.  Volumul Căciuli tricotate prezintă pas cu pas mai multe modele de căciuli, oferindu-le cititorilor toate informațiile necesare despre tehnicile de tricotat pe care le vor folosi, dar și despre materialele și uneltele necesare.Cele două volume pot fi achiziționate de pe site-ul Editurii Casa, la prețul de 11,12 lei, cu 20% reducere față de prețul de raft. Din seria Idei creative vă mai recomandăm: Măști pictate, Măști de carnaval, Quilling – flori și alte ornamente, Animale sălbatice din hârtie sau Costumații de carnaval.     




Înapoi

Newsletter