„Cărți pentru întreaga familie”
CONTUL MEUIntră în cont
COȘUL MEU0 produse
Caută

Edituracasa.ro - Blog

Interviu cu psihoterapeutul Cătălin Dandeș



1. Care crezi că este primul lucru care ne atrage în general la un potențial partener?
E cunoscut faptul că fiecare persoană are criterii de evaluare în acord cu istoria și experiența personală, cu mecanismele de apărare și adaptare de care dispune, totuși, în opinia mea, cred că forma fizică are un prim cuvânt de spus întrucât trăim într-un corp fizic și evaluăm viața prin intermediul simțurilor. Nu mă refer aici la standardele sociale în mod special ci la cum percepe fiecare în forul lui interior forma celuilalt. Frumusețea apare în mod subiectiv ca un factor important în atracția dintre indivizi.

2. Pe ce crezi că se bazează relaționarea în cuplu? Cum evoluează pe parcurs?
Relaționarea începe cu proiecțiile generate de nevoile pe care fiecare dintre cei doi ar dori să le vadă satisfăcute și modul în care ar vedea posibil sau normal acel proces de satisfacere numit relație. Apoi ar fi faza în care proiecția inițială trece în stadiul în care este expusă dezamăgirii, când așteptările generate de proiecție sunt confruntate cu o realitate mai mult sau mai puțin diferită, lucru absolut firesc, dar greu de gestionat de către persoanele foarte idealiste sau nerealist de romantice. În acest punct tentația cea mai mare este ca în fața provocării de a găsi modalități practice care să facă acea relaționare să funcționeze constructiv, individul să tindă să rezolve, după un algoritm cunoscut dar nefuncţional, situația. Asta se poate întâmplă în multe feluri, câteva exemple ar fi: să se retragă din relație (modelul fugar sau evitant), să se replieze pe propriul orgoliu intrând în competiție cu partenerul sau devenind excesiv de submisiv în așa fel încât să nu apară sub nicio formă probleme în relație cu prețul unei mari suferințe.

3. Ce duce de regulă la încheierea unei relații?
Gestionarea disfuncțională a provocărilor inerente ce apar în relație. Încăpățânarea de a pune în practică o conduită sau o logică ce deja s-a dovedit că nu rezolvă a la long problema, ci doar ajută persoana să scape pe moment de stresul apărut, să o nege. Numai că negarea nu scutește persoana de condiționări, din contră, o expune la redundanță, întocmai ca o cărare ce e din ce în ce mai bătătorită cu cât o parcurgem mai des. Cu alte cuvinte, ar trebui să fii idiot să-ți imaginezi că întotdeauna problema e la celălalt sau că vei obține un alt rezultat, aplicând aceeași soluție nefuncțională…

4. Cum pot fi vindecate relațiile?
Ca individ, prin a deveni în primul rând conștient că o relație presupune cel puțin două persoane, că faci parte din acea problemă, ca ai o contribuție de care ești responsabil, apoi solicitând în calitate de cuplu, sprijinul unui specialist care să ghideze procesul de schimbare pe direcția dorită. Evident dorința și efortul de a vindeca o relație trebuie să vină din partea amândurora. Când doar unul din cei aflați în relație trage să îmbunătățească, recomandarea mea ar fi să-și direcționeze efortul și energia către o cauză mai bună.

5. Cum evoluează sexualitatea în cuplu pentru femei? Dar pentru bărbați?
Văd asta ca pe un proces intim foarte particular. Dacă e totuși să generalizez ceva aș spune că în cazul femeilor sexualitatea trece prin partea emoțională către sex, chiar dacă uneori întâlnim la femei și nevoia sexuală exprimată ca atare, fără prea multe emoții. La bărbați întâlnim mai mult trecerea prin sexualitate către emoții. Adică invers. Și după părerea mea este foarte bine că e invers, pentru că în felul asta putem fi în continuare complementari iar sexul poate rămâne o căutare interesantă.

6. Ce rol joacă masajul în îmbunătățirea unei relații?
Poate consolida legătura dintre cei implicați în relație. Contactul corporal realizat cum trebuie duce la o conexiune energetică, emoţională și afectivă în final.

7. Care este diferența între un masaj realizat de un necunoscut (maseur) și partenerul de cuplu? Prin ce diferă schimbul energetic?
N-aș merge pe o prejudecată/clișeu, să spun că cel mai bun este musai cel făcut de partenerul de cuplu. Pentru simplul fapt că partenerul de cuplu poate fi nepriceput în acest domeniu sau dezinteresat de acest aspect. Pot fi situații în care cel masat să se simtă mai bine cu o altă persoană. Depinde mult și de stadiul relaţiei dintre cei doi și de calitatea comunicării de zi cu zi. Sunt cazuri fericite în care partenerii de cuplu chiar sunt foarte compatibili și doresc să-și dăruiască plăcere și bucurie cu fiecare prilej. Asta poate fi o premisă în care partenerul ar fi de dorit să fie și maseurul. Tot așa cum, înțelegând că iubirea matură nu înseamnă posesivitate ci dăruire, îi poți face cadou iubitei/iubitului o şedință de masaj undeva într-un loc profi. Schimbul energetic diferă foarte complex, de la o zi la alta, de la o stare diferită la alta, de la o persoană la alta… nu cred că poate face cineva o apreciere generală despre ce e bine, care să fie valabilă pentru toată lumea fără ca acea opinie să devină restrictivă, să limiteze pe cei hotărâți să țină cont de ea.

8. Câte tipuri de masaj cunoști? Prin ce ți se pare că se deosebesc? Pe care îl consideri cel mai eficient?
Tipurile de masaj de care știu se cataloghează după scopul pentru care sunt făcute și după originea lor. Câteva exemple ar fi masajul suedez, care e un masaj de relaxare sau tonifiere, în funcție de ce se dorește, masajul erotic, al cărui atribut ar fi o explorare frumoasă a simțurilor între parteneri sau între maseur și cel masat, în cazul în care între aceștia nu există o relație. Ar mai fi și masajul terapeutic în care maseurul urmărește să stimuleze prin presopunctură, chiropractică anumite traiectorii energetice sau să așeze la locul lor oasele sau vertebrele deplasate. Aici avem Shiatsu, masajul călugăresc sau Yumeiho. O alternativă foarte interesantă de masaj terapeutic este aceea pe care am întâlnit-o în jungla peruană, făcut de femei shaman asupra ganglionilor limfatici, oarecum dureros, dar cu efect de relaxare fantastic. Pot spune că am adormit în ciuda faptului că inițial la presarea ganglionilor senzația era foarte neplăcută. Cel mai eficient masaj este acela de care ai nevoie la un moment dat.

9. Cui ai recomanda cartea noastră Masajul erotic?
Tuturor celor interesați să-și îmbogățească arsenalul de tehnici de seducție și comunicare cu partenerul sau cu potențialii parteneri/partenere. Tot atât de mult celor care înțeleg că fără a ști cum să oferi, nu te poți bucura din plin de ceea ce primești. În definitiv să cunoști un mod în plus de a fi generos nu poate fi decât bine, nu?


10. Care crezi că este rolul senzualității în viața unei persoane?
Emoțiile trăite declanșează răspunsuri la nivelul creierului prin eliberarea de hormoni ai fericirii sau de stres (în funcție de emoția trăită). Emoția în sine este o expresie a energiei în corpul uman, fără ea, n-am face mai nimic. Implicit senzualitatea este o modalitate prin care putem trezi această energie, prin care ne simțim vii și pe deasupra mai e și una foarte plăcută. 

Amelia Pal




Înapoi

Newsletter