„Cărți pentru întreaga familie”
CONTUL MEUIntră în cont
COȘUL MEU0 produse
Caută

Edituracasa.ro - Blog

Croşetează, tricotează, dăruieşte



Interviu cu Kiss Csilla


„…am adunat alte două cutii mari pentru acest centru și voi merge cu ele și la Asociația Down Sindrom, din Cehu Silvaniei.


Nu de mult am cunoscut-o virtual pe Csilla. Aveam să aflu curând cât de multe visuri si activități comune, ne apropie. Acțiuni caritabile, educație altfel, lucrul cu copiii, o revistă de lucru de mână și micul nostru magazin de mercerie, așteptând cuminte câte un cumpărător binevoitor să asculte povestea firelor, croșetelor și a năstureilor colorați de la Casele de copii.


„La Casa de copii din Cehu Silvaniei, județul Sălaj, copiii sunt foarte bine hrăniți și îngrijiți.


E ordine, disciplină și căldură spirituală.


Cel puțin eu am rămas foarte plăcut impresionată după vizita la ei”, îmi spune Csilla, managerul proiectului caritabil – Croșetează, tricotează, dăruiește.


A pornit cu gândul că va lucra pentru copiii cu vârste cuprinse între 0 – 6 ani. Însă realitatea a fost alta. Copiii din Cehu Silvaniei știau deja să croșeteze și să tricoteze. Doamna educatoare îi învățase. Lucrează în special mărțișoare și merg cu ele la târgurile locale să strângă fonduri. Banii îi folosesc vara pentru diverse activități recreative. Astfel acțiunea caritabilă de strângere accesorii (mănuși, căciuli și fulare) tricotate sau croșetate manual, s-a repoziționat în acțiunea de strângere fire sau materii prime pentru acest centru, gata pregătit și instruit să își poarte de grijă. Anunțul final a fost „cine are în plus fire, croșete, andrele, foarfece, orice, să ne trimită…”. Fetele învață acest meșteșug începând cu vârsta de 8 ani. Băieții învață tâmplărie. Sunt copii orfani.


Iată cum, micul magazin de fire www.ghemotocul.ro, a demarat această acțiune caritabilă. Vestea a ajuns și la colegii din Ungaria. Și ei au adunat câteva cutii pline cu fire, andrele, croșete, dar și căciulițe și fulare lucrate de mână. Chiar și astăzi, la două luni distanță de la demararea proiectului, încă mai vin pachete din țară și din afară. Și de ce să ne mirăm? „Copiii au în permanență nevoie de accesorii pentru lucru de mână. Va fi o colaborare de durată, de care suntem foarte fericiți!”


Iată și rezultatele după prima lună de donații (ianuarie 2018):



  • peste 50 kg fire de croșetat / tricotat,

  • peste 70 căciulițe,

  • peste 100 de ace de croșetat & andrele,

  • multe perechi de șosete, fulare, manuși, veste etc.


„În februarie (a.c.) am adunat alte două cutii mari pentru acest centru și voi merge cu ele și la Asociația Down Sindrom, din Cehu Silvaniei”


Finalul interviului m-a emoționat. Proiectul crește frumos și toate se leagă firesc. Asta se întâmplă când viziunea afacerii tale se află dincolo de profit.


PS: Aici vă puteți înscrie pentru a fi la curent cu toate proiectele Csillei - Ghemotoculclub


Interviu realizat de Camelia Ion, februarie 2018


Sursa articol: www.artagrement.org




Înapoi

Newsletter