„Cărți pentru întreaga familie”
CONTUL MEUIntră în cont
COȘUL MEU0 produse
Caută

Edituracasa.ro - Blog

Arbuștii fructiferi - metode de conservare



Omul a fost preocupat și interesat, de-a lungul timpului, de conservarea alimentelor, din două motive. Pe de o parte, din dorinţa de a avea o ofertă variată de alimente în sezonul rece, iar pe de altă parte din economie, pentru a nu se deprecia recoltele prea bogate. Iata care sunt metodele de conservare a fructelor arbustilor fructiferi, preluate din cartea Arbuștii fructiferi - Cultivare și îngrijire, din colecția Grădina noastră!Fructele arbuștilor fructiferi au nevoie de o metodă specială de conservare, deoarece sunt perisabile (ţin cel mult o zi-două). Esenţa diferitelor metode de conservare este întreruperea evoluţiei sau distrugerea microorganismelor dăunătoare produselor. Important este ca la prelucrare să se folosească doar fructe coapte și sănătoase, deoarece rezultatul final realizat din materie primă de calitate inferioară nu poate fi în niciun caz cel dorit.CongelareaÎnainte de congelare, materia primă trebuie să fie complet uscată; se face o precongelare a produselor (așezate bucată cu bucată pe o tavă). Se porţionează în pungi doar când sunt deja îngheţate. Astfel își păstrează forma iniţială și sunt utilizabile chiar și după dezgheţare, sau pot fi folosite pentru decorare. În special fructele moi (zmeura) sunt predispuse la congelarea într-un singur bloc de gheaţă,  pierzându-și forma iniţială după decongelare. Prin această metodă, produsele își păstrează cele mai multe componente nutritive, vitaminele, sărurile minerale, precum și albuminele și grăsimile. ApertizareaCheia succesului în prepararea gemului, compotului și siropului este folosirea recipientelor bine spălate și sterilizate. Acestea se umplu cu compoziţia fierbinte, după care se închid (unele metode de conservare cer închiderea recipientelor înainte de supraîncălzire). Apertizarea constă în fierberea îndelungată a siropurilor, compoturilor și gemurilor în vase închise ermetic, cufundate în apă. Avantajul este faptul că se păstrează multă vreme, cer puţin spaţiu și nu consumă curent electric pe perioada depozitării. Pe de altă parte, în urma fierberii fructele își pierd din valoarea nutritivă și adeseori li se schimbă culoarea.Conservarea cu zahărMetoda se bazează pe principiul conform căruia zahărul este higroscopic. În cantităţi mari, zahărul întrerupe activitatea microorganismelor. Acest proces se poate intensifica prin fierbere sau pasteurizare. Pe acest principiu se bazează procesul de preparare a gemurilor. UscareaPrincipiile de bază ale uscării se aseamănă cu cele ale conservării prin îndulcire. Prin uscare, fructele elimină apa, fapt care preîntâmpină apariţia și proliferarea microorganismelor. Procesul este cunoscut de sute de ani și se folosește și în cazul cărnurilor, plantelor medicinale, peștelui și cerealelor. Conţinutul în apă al produselor trebuie scăzut cu aproximativ 10%, iar cea mai simplă metodă este uscarea la soare (întregi sau feliate). Altă metodă foarte eficientă este uscarea în cuptor (evaporarea apei are loc mult mai rapid). Trebuie să urmărim ca temperatura din cuptor să nu fie prea mare! Adeseori, în urma procesului de uscare, fructele își pierd culoarea și se brunifică. Aceste inconveniente se pot evita prin umectarea fructelor într-o soluţie de acid citric (la 1 litru de apă se adaugă una sau două linguriţe de acid citric). Fructele uscate se păstrează în cutii sau pungi vidate, la temperaturi scăzute, ferite de lumină.Din aceeași categorie vă mai recomandăm și cărțile Grădina ecologică - Belșug în grădină fără săpat, Grădina de legume sau Livada - Proiectare și îngrijire.




Înapoi

Newsletter