„Cărți pentru întreaga familie”
CONTUL MEUIntră în cont
COȘUL MEU0 produse
Caută

Edituracasa.ro - Blog

A sosit toamna!



Haideti sa hoinarim prin noile volume din colectia Hoinari prin anotimpuri!Hoinari prin anotimpuri. ToamnaAutor: Susanne Rotraut BernerDescriere: Deschizând cartea, se aştern în faţa ochilor noştri nenumărate detalii mărunte din viaţa unui orăşel animat. Cum decurg zilele obişnuite ale oamenilor şi animalelor? Ce înseamnă o carte ilustrată? Să povesteşti ceea ce vezi, ceea ce se întâmplă cu personajele – o sarcină nu foarte uşoară nici chiar pentru cei mari. În orăşelul de Nicăieri a venit toamna. La Casa de Cultură se organizează Festivalul dovleacului, în piaţa centrală se adună oamenii cu mic cu mare la Balul strugurilor. Dans, muzică, parada lampioanelor, deschiderea oficială a grădiniţei – se întâmplă atât de multe lucruri! În volumul Toamna, Rotraut Susanne Berner ilustrează noi întâmplări cu gâşte, cunoştinţe mai vechi, cu tineri însurăţei în voiaj de nuntă sau cu animale de casă evadate şi regăsite. Cum „citim” volumul Toamna?Pe coperta din spate îl remarcăm îndată pe papagalul Riri, care se pregăteşte să evadeze pe fereastră. Haideţi să deschidem cartea la prima pagină şi să îl căutăm. Dar căutarea e în zadar: Riri nu e de găsit! Se observă însă că pisica neagră priveşte insistent ceva. Oare ce o fi? Uite că pisica îi face cu ochiul papagalului! Vai, dar asta e destul de periculos, deoarece pisicile, dacă au ocazia, prind orice fel de pasăre. Să trecem deci la paginile următoare, fiindcă povestea începe să fie foarte interesantă. Poate ar fi o idee bună să urmărim pisica, deoarece ea e cu siguranţă pe urmele papagalului. Răsfoind paginile unele după altele, descoperim firul poveştii împreună cu copilul, inventând întâmplările alături de el. Astfel se vor naşte noi şi noi poveşti ale personajelor care apar pe coperta din spate a cărţii. În tot acest timp copilul întreabă, imaginează situaţii, discută cu adultul, caută detaliile în carte, descoperă relaţii între personaje, elemente şi situaţii noi sau deja cunoscute. Autoarea se numără printre cei mai cunoscuţi ilustratori ai prezentului. Colecţia - formată din patru volume, câte unul pentru fiecare anotimp - se recomandă copiilor de la 2 ani până la vârsta şcolară, dar şi părinţilor şi bunicilor. ISBN: 9786068189666Preţ: 49 lei Hoinari prin anotimpuri. Iarna Autor: Susanne Rotraut BernerDescriere:Cum arată un orăşel în preajma Crăciunului? Să zicem că seamănă mai degrabă cu un muşuroi de furnici, cu oameni care forfotesc, aleargă de ici-colo după cadouri şi multe alte lucruri deosebit de importante. Singurul punct de reper sigur este Moş Crăciun, care se apropie încet şi liniştit, fiind prezent în fiecare pagină a cărţii. Nu vă dezvăluim spre ce anume se îndreaptă, vă spunem doar că de data aceasta nu vine cu sania. Aveţi în faţă una dintre cele mai de succes cărţi ilustrate pentru copii din ultimii ani. În anul 2006 a fost aleasă cartea anului în Germania şi până azi a ajuns la cea de-a 19-a ediţie. Autoarea se numără printre cei mai cunoscuţi ilustratori ai prezentului. Colecţia - formată din patru volume, câte unul pentru fiecare anotimp - se recomandă copiilor de la 2 ani până la vârsta şcolară, dar şi părinţilor şi bunicilor.  Colecţia Hoinari prin anotimpuri dezvoltă într-un mod inegalabil vocabularul, memoria, capacitatea de concentrare şi imaginaţia copilului. Cele patru volume ale colecţiei prezintă pe rând lumea celor patru anotimpuri: primăvara, vara, toamna şi iarna. Din acestea copilul învaţă ce se întâmplă cu mediul înconjurător pe parcursul anotimpurilor. În cele patru volume revin aceleaşi personaje deja îndrăgite de copii din volumele anterioare, ale căror întâmplări năstruşnice aşteaptă să fie descoperite.ISBN: 9786068189673Preţ: 49 lei   




Înapoi

Newsletter